Așa că irlandezul Caoimhín Kelleher nu și-a dat mâna căpitanului Israelului înainte de meciul din Liga Națiunilor. Cue internetul își pierde mintea colectivă. Nu sunt aici să vă spun ce să gândiți, dar sunt aici să vă spun ce cred. Și cred că acesta este unul dintre acele momente în care fotbalul și viața reală se ciocnesc într-un mod care îi face pe toți să fie inconfortabil.
Why this handshake snub is a bigger deal than you think
Uite, strângerile de mână înainte de meci sunt de obicei o formalitate. Dai din cap, tremuri, te descurci. Dar când ești căpitanul Irlandei și te confrunți cu Israelul, se întâmplă mult mai mult. Kelleher nu a sărit peste o strângere de mână; a făcut o declarație. Și într-o lume în care fotbaliștilor li se spune adesea să rămână la sport, el a decis să se țină de principiile sale.
Unii oameni o numesc lipsită de respect. Alții îl numesc curajos. O numesc un memento că acești jucători sunt ființe umane cu opinii, nu roboți. Și sincer, dacă ești surprins că un jucător irlandez ar putea avea sentimente puternice față de Israel, nu ai fost atent.
The backlash was predictable and a bit lazy
Imediat ce clipul a devenit viral, suspecții obișnuiți s-au târât afară. Aveai oameni pe de o parte care îl numeau erou, iar pe de altă parte îl numeau clovn. Și apoi ai avut prezența cu adevărat leneșă, precum cea care compară situația cu o amenințare vagă din partea FIFA sau a FAI. Asta nu este analiză; asta e doar strigăt în gol.
Ceea ce mi s-a părut mai interesant a fost încercarea de a face totul despre rasă sau clasă. Cineva a adus în discuție elitele ashkenazi, ceea ce este un flex ciudat într-un fir de fotbal. E ca și cum oamenii nu pot vorbi doar despre fotbal fără să tragă o lecție de sociologie pe jumătate. Adevărul este că decizia lui Kelleher a fost personală, politică și, probabil, mult mai nuanțată decât poate surprinde un comentariu Reddit.
What about the handshake rule? Does it even matter?
Din punct de vedere tehnic, strângerea de mână face parte din protocolul pre-meci. Dar nu se pare că arbitrul îl va trimite afară pentru asta. FA îl poate amenda, sau ei nu. Întrebarea mai mare este: contează? Aș argumenta că da, pentru că ne obligă să confruntăm cu faptul că fotbalul nu este o bulă. Aceleași conflicte care împart lumea împart dressing-ul.
Și să fim realiști: dacă ești căpitanul Israelului, probabil că te-ai obișnuit cu asta până acum. Nu pentru a mă scuza, ci pentru a recunoaște că acești jucători sunt reprezentanți ai unor națiuni cu istorii complicate. O strângere de mână nu va rezolva nimic, dar refuzul uneia trimite un mesaj.
Where do we draw the line between sport and politics?
Aceasta este întrebarea care nu dispare niciodată. De fiecare dată când un sportiv ia un genunchi sau refuză să poarte o banderolă, avem aceeași dezbatere. Unii fani își doresc fotbalul pur, neatins de lumea dezordonată de afară. Dar asta e o fantezie. Fotbalul a fost întotdeauna politic, de la boicoturile anti-apartheid până la rivalitatea Barcelona-Real Madrid. A pretinde contrariul este doar ignoranță intenționată.
Deci nu, nu cred că Kelleher ar trebui să fie interzis sau sărbătorit. Cred că ar trebui să fie văzut ca un tip care a făcut o alegere. Și dacă nu-ți place, e bine. Dar nu te preface că este vorba despre sfințenia strângerii de mână.
Deci iată-l. O să se vorbească despre desfrânarea lui Kelleher o vreme și va face oamenii să se simtă inconfortabil. Probabil că este un lucru bun. Fotbalul este cel mai bun atunci când ne pune pe gânduri, nu doar când ne bucurăm. Și dacă nu sunteți de acord, ei bine, pentru asta sunt comentariile.
